Politico: Când va învăța Europa să se apere singură?

La treizeci de ani după ce ororile războaielor din Balcani au scos la iveală incapacitatea Europei Occidentale de a face față conflictelor de pe teritoriul european, invazia Rusiei în Ucraina demonstrează cât de puțin s-a schimbat. În timp ce Iugoslavia începea să se destrame în 1991, ministrul luxemburghez de externe Jacques Poos a fost cel care a făcut remarca optimistă și nefericită: „Acesta este ceasul Europei, nu al americanilor”.

Europa nu se poate apăra singură

De atunci, au existat ani de căutări cu privire la motivul pentru care Europa nu a reușit să se ridice ca forță militară. Atât președintele francez Emmanuel Macron, cât și fostul cancelar german Angela Merkel au lansat avertismente cumplite că UE nu se mai poate baza pe SUA, scrie publicația Politico.

Macron vorbește continuu despre un joc uriaș cu privire la stabilirea de către Europa a propriei agende de securitate, dar promisiunile sale – împreună cu cele ale multor alți politicieni europeni de rang înalt – de a urmări o politică de „autonomie strategică” europeană în care UE își va reduce masiv dependența militară față de SUA au fost până acum aproape exclusiv retorice.

Putin se mobilizează. Este puțin probabil ca Germania și Franța să facă un pas înainte

Confruntate cu atacul genocidar al președintelui rus Vladimir Putin împotriva celei mai mari țări aflate în întregime în Europa, Franța și Germania au petrecut șapte luni bazându-se militar pe Washington și, într-o mai mică măsură, pe Marea Britanie, pentru a garanta democrația și libertatea într-un aliat apropiat al UE.

Potrivit Institutului Kiel pentru Economie Mondială, Statele Unite au promis 25 de miliarde de euro în sprijinul militar acordat Ucrainei, iar Marea Britanie a promis 4 miliarde de euro.

În schimb, Germania a promis 1,2 miliarde de euro, în urma Poloniei, cu 1,8 miliarde de euro, în timp ce sprijinul militar al Franței pentru Kiev abia dacă se înregistrează, cu 233 de milioane de euro, în urma Estoniei în clasament. Marea Britanie a antrenat 5.000 de soldați ucraineni, în timp ce Franța a antrenat 100.

Aceste discrepanțe sunt o chestiune de voință politică, nu de bani. UE are un produs intern brut anual de 14 trilioane de euro și un buget de apărare combinat de 230 de miliarde de euro. Cu toate acestea, Franța a subliniat că nu dorește să fie un „cobeligerant” în război sau să „umilească” Rusia, în timp ce cancelarul german Olaf Scholz subliniază pericolele de a fi atrasă în conflict.

Toți ochii sunt acum ațintiți asupra iminenței unei eventuale schimbări de opinie și asupra faptului dacă Germania, pivotul economic al Europei, și Franța, singura putere cu armament nuclear din UE, vor fi de acord să trimită tancuri Leopard 2 și Leclerc. Ucraina însăși lansează un apel pentru mai multe arme, acum că Putin a angajat sute de mii de soldați în plus în luptă.

Soarta noastră este în propriile noastre mâini

Diferențele de cheltuieli dintre SUA și vest-europenii ridică întrebări chinuitoare pentru liderii UE cu privire la ce s-ar fi întâmplat cu Kievul dacă președintele american ar fi fost mai puțin deschis la o intervenție pe scară largă decât Joe Biden, continuă publicația.

Într-un discurs principal din această lună, ministrul german al apărării, Christine Lambrecht, a recunoscut că situația era de nesusținut.

„Germania și europenii depind de o ordine de pace pe care nu o pot garanta singuri”, a declarat Lambrecht, adăugând că acest lucru este deosebit de problematic în condițiile în care America își îndreaptă din ce în ce mai mult „atenția principală” către Pacific.

Criticii ei s-au grăbit să sublinieze că fostul cancelar Merkel a ajuns deja la o concluzie similară în 2017 – spunând la un miting de partid într-un cort de bere din Munchen că „noi, europenii, trebuie cu adevărat să ne luăm soarta în propriile mâini” – fără să se întâmple mare lucru după aceea.

Este un fenomen care a afectat apărarea europeană de mult timp: „Deja în anii 1990, tenorul era: Nu se poate ca noi să fim mereu dependenți de americani”, a declarat Claudia Major de la Institutul german pentru afaceri internaționale și de securitate.

Ea s-a referit la declarația franco-britanică de la Saint Malo din 1998, un răspuns la eșecurile războaielor din Balcani, care sublinia că Europa „trebuie să aibă capacitatea de a acționa în mod autonom, susținută de forțe militare credibile”.

În schimb, însă, „nu s-a întâmplat mare lucru de atunci”, deoarece principalele puteri europene „nu s-au simțit amenințate din punct de vedere militar și s-au bazat pur și simplu pe SUA”, a spus Major.